Cum să nu răcesc?

Sezonul răcelilor de toamnă e în toi și întrebarea „cum fac să nu răcesc și eu?” e la ordinea zilei, iar transportul public înghesuit, sălile de clasă și biroul nu sunt tocmai locurile unde te simți protejat, nu?

Specialiștii de la BiTONIC vin cu câteva sfaturi ușor de urmat, care te vor ajuta să scazi șansele de a lua o răceală în acest sezon.

  • În primul rând îmbracă-te conform timpului de afară – hainele prea subțiri sau prea groase fac rău în egală măsură atunci când e vânt rece afară;
  • Spală mâinile, iar de câte ori ai ocazia și fața – bacteriile fac parte din categoria vietăților iubitoare de murdărie;
  • Bea apă cu lămâie și infuzii de plante – nu doar pentru hidratare, dar și pentru a te energiza, încărca cu vitamine și alți compuși benefici. Întreabă farmacistul familiei tale care sunt cele mai bune plante pe care trebuie să le consumi acum;
  • Respectă mesele principale ale zilei – ai grijă ca în meniul tău să fie toți nutrienţii de care are voie organismul tău;

Iar dacă simți că nu îți poți asigura organismul cu micro și macronutrienți doar din alimentație, farmaciștii de la Farmacia Familiei recomandă complexele premium pentru imunitate de la BiTONIC.

  • BiTONIC Orange Imun – complexul pentru profilaxia și tratamentul răcelilor de sezon cu extracte naturale de ghimbir, inulină, acerola și zinc;
  • BiTONIC Rosa Spirit – toate vitaminele grupului B, extracte naturale din 14 fructe și 5 legume au încăput într-un complex unic, care te vor ajuta să treci mai ușor de stres, te vor ajuta la concentrare și atenție;
  • BiTONIC Red Energy – 10 minerale esențiale pentru organism se combină în acest complex cu Vitamina C. Un corp sănătos are nevoie de multă energie pentru a funcționa bine, iar cu ajutorul lui Red Energy îți menții nivelul optim de minerale, astfel asigurând o balanță energetică perfectă.

Îți urăm multă sănătate și spor în tot ce faci!

Supliment PREMIUM pentru imunitate cu probiotice și extract pur de ghimbir și Vitamina C

  • Taguri: energie, imunitate
  • Articole

    RSS
    De ce este necesară transpirația și cum trebuie să-și revină corpul după o perioadă îndelungată de transpirație
    De ce este necesară transpirația și cum trebuie să-și revină corpul după o perioadă îndelungată de transpirație

    Procesul transpirației este unul fiziologic și are rolul de a regla temperatura organismului și a o menține constantă. Transpirația conține...

    Mai departe...
    Antioxidanți naturali pentru plămânii fumătorilor. Ziua Mondială fără Tutun
    Antioxidanți naturali pentru plămânii fumătorilor. Ziua Mondială fără Tutun

    31 mai marchează Ziua Mondială fără Tutun și, spunem noi, pentru sănătatea plămânilor. Astfel, în articolul prezent dorim să aducem...

    Mai departe...