Ne scrie Medicul Nutriționist Sergiu Munteanu:
Cu ocazia zilei de 14 Februarie, vin cu partea a doua a unui articol mai pe lung despre experiența sexuală. Bineînțeles, din perspectiva nutrițională. În prima parte am descris succint cum ar trebui să arate dieta pentru o seară romantică din perspectiva bărbătească. Acum vă invit să descoperiți perspectiva feminină.
Despre ea și dieta ei
Cea mai mare problemă înregistrată acum prin nenumărate studii medicale și sondaje de opinie este lipsa de dorință sexuală la femei. Un libido slab este caracteristic mai ales după sarcină, o dată cu înaintarea în vârstă sau este permanent, pentru acele femei care nu au reușit să găsească partenerul potrivit. V-ați pus vreodată problema cât de mult vă influențează dieta și stilul de viață această dorință sexuală? Vreau să vă atrag atenția asupra unor elemente esențiale.
Hrană pentru minte
Ca și la bărbați, libidoul este stimulat mental. Însă dacă bărbații sunt mai degrabă stimulați de factori externi, femeile sunt stimulate de factori interni. Mai pe scurt, respectul de sine. O femeie care nu se percepe ca fiind frumoasă, sănătoasă, plină de vitalitate, va avea probleme în viața romantică. Și totuși, ce elemente ne aduc în starea aproape depresivă în care să nu ne iubim corpul?
Ei bine, în primul rând dulapul de medicamente: de la anticoncepționale, antidepresive, pastile de slăbit cu cofeină, chiar și antibioticele. Ca să vă explic simplu: capacitatea unei femei de a se încălzi, adică de a fi stimulată sexual până la nivelul la care sângele îi circulă în tot corpul și stimulează zonele erogene, este determinată de producția de estrogen și testosteron. Acești hormoni nu se lasă convinși prea ușor să fie produși, mai ales de corpul femeiesc. De aceea orice dezechilibru în organism va include stoparea secreției de testosterone. Anticoncepționalele și alte terapii hormonale nu au nevoie de explicații adiționale despre influența negativă pe care o au asupra libidoului. La fel și antidepresivele care funcționează pe blocarea unor receptori neuronali. Mai interesante sunt antibioticele, a căror ciclu de influență este foarte interesant: producția de testosterone este influențată de producția de serotonină, care este influențată de sănătatea bacteriilor din flora intestinală. Dacă luați medicamente care afectează sau ucid flora intestinală, este normal să scadă și nivelul libidoului.
Soluția: încercați să stați cât mai departe de medicamente pentru a stimula libidoul.
Desert la masă sau desert după?
O greșeală comună este desertul la finalul mesei, care este garantat să vă oprească pofta romantică de după masă. Consumul de zahăr și carbohidrați simpli îi cere corpului să genereze insulina. Cu cât corpul generează mai multă insulină, pentru a echilibra sutele de grame de prăjituri, ciocolata, înghețată dar și paste sau pâine albă …cu atât veți afecta secreția de hormoni: se vor reduce hormonii necesari pentru stimularea libidoului, și chiar se eliberează un alt hormon, orexina, care după mese copioase dă sentimentul de sațietate dar și de oboseală. Inclusiv cortizolul, hormonul de stres, va fi activat imediat ce s-a încheiat digestia de dulce: deoarece corpul va cere mai mult dulce! Iar in condiții de stres nu putem vorbi despre plăcere.
O masă ideală pentru o seară romantică exclude desertul și produsele făinoase. În schimb, pentru a activa testosteronul, și a reduce nivelul de cortizol, alegeți să consumați quinoa sau linte sau altă sursă de proteine de origine boboasă. Chiar și avocado și cartofii dulci sunt de preferat. Legumele sub orice formă da, însă evitați fructele, mai ales sub forma de suc. La o masă romantică puteți consuma un pahar de vin roșu (neapărat roșu pentru a activa circulația), un cocktail amar (cu cât mai puțin zahăr cu atât mai bine) sau de ce nu o limonadă fără zahăr și cu mentă. Aperolul este de preferat înaintea unui Hugo, un suc de roșii sau de grapefruit este de preferat înaintea unui suc de portocale sau de mere. Cafeaua, dacă e nevoie, să o consumați fără zahăr și fără lapte: un espresso care să nu vă baloneze și să lucreze exact doar la nivelul cafeinei. Câte un pahar de apă la fiecare oră pe care o petreceți împreună, pentru a menține hidratat organismul pentru după masă.
Și la lumina lumânărilor sau într-o cameră cu nu foarte multă lumină, cu cât mai puțini stimuli externi, pentru a-i permite creierului să se odihnească și corpului să se relaxeze.
Hrană pentru… ciclul menstrual
Și ai făcut totul corect: nu ești pe tratamente hormonale puternice, ai avut o masă usoară cu multe lichide, ai partenerul potrivit lângă tine care te ajută să te relaxezi. Și totuși, ceva nu functionează. Aici intervine factorul hormonal mai puțin sensibil la dorințele noastre: ciclul menstrual. În funcție de etapa din ciclu la care te afli, se poate ca seara ta romantică să fie complet distrusă. În mod normal, libidoul este cel mai intens pe o durată de 5-7 zile, la mijlocul ciclului menstrual – aproximativ 10 zile după sângerarea menstruală. Și totuși, dacă nu te afli în aceste zile, ce poți face?
Ei bine, partea cea mai interesantă legată de ciclul menstrual este acumularea de apă în țesuturi. Este normal să avem zile în care întreg organismul ne este mai inflamat, parcă reținem apa, parca nu ne mai încăpem în piele. Și totul se datorează, din nou, hormonilor! Ce e de făcut: un consum regulat de minerale, precum complexul Real Energy de la Bitonic. Mineralele au în corp rolul de a regla metabolismul și de a ajuta exact acele procese care sunt de obicei încetinite datorită ciclului menstrual. Cu câteva zile înainte de menstruație e nevoie de magneziu și calciu pentru a reduce inflamațiile, în timpul menstruației e nevoie de fier și zinc, la câteva zile după, pentru un balans hormonal, e nevoie de iod și seleniu. Cel mai comod este să ai mereu la îndemână un complex natural de minerale organice, care să elimine din disconforturile resimțite datorită diverselor zile de-a lungul ciclului menstrual.
Încă un secret, pe care să îl încercați însă cu moderație: ciocolata neagră sau iaurt înghețat cu ciocolată neagră. Vă va ajuta pe termen scurt să generați un alt hormon, oxitocina, care vă va pune într-o dispoziție mai bună. Atenție însă să nu abuzați, o seară romantică ar trebui să constituie o placere în sine fără să aveți mereu tableta de ciocolată la îndemână!
Și dacă organismul vă cere neapărat să consumați ceva dulce, cel mai bine alegeți o bombă de energie: o banană sau căpșuni cu topping de ciocolată neagră. Sau de ce nu, o budincă de casă cu semințe de chia, o banană și iaurt slab ( toate 3 amestecate și la frigider timp de o ora, un desert rapid și delicios pentru o seară romantică).
Hrană pentru… efect
Deși am scris mai sus despre hidratare, țin să îți reamintesc cât de importantă este aceasta. Și dacă vrei cu adevărat o experiență specială, îți recomand un program pe o zi întreagă, pentru ca seara să te bucuri de romanticism:
Dimineața: un smoothie cu spanac și țelină și miere
Gustare: cereale sau granola cu iaurt slab. 2-3 căni de ceai verde împrăștiate de-a lungul zilei. Dacă nu se poate ceai verde, încearcă cu soc, merișor, păpădie, urzică sau coada calului. Toate au efecte ușor diuretice, deci te vor ajuta să scapi de sentimentul greoi din picioare, ca să poți pluti!
Prânz: carne ușoară precum pește sau curcan, cu legume. O supă de roșii și o salată verde dacă ai ocazia.
Gustare: ciocolată neagră cu iaurt înghețat. O limonadă mare self-made.
Înainte de cină: Un espresso puternic. O oră de sport sau masaj sau măcar o plimbare prin magazinul tău preferat. Trebuie să îți pui sângele în mișcare și ți-aș recomanda, pe ceas, minim o ora. Acest element e cel mai strict din tot programul!
Cina: începe cu o gustare ușoară, salată, și vezi pe parcurs dacă simți nevoia să mănânci o porție principală întreagă. Dacă da, alege legumele, avocado sau humus, chiar și hrișca. Cartofii prăjiți sunt mai ok dacă sunt cei dulci. Dacă nu poți evita pastele, încearcă să fie integrale. Carnea cu cât mai puțin la cină, cu atât mai bine.
Fă o pauză de o oră și apoi intra-ți în ritmul de ziua îndrăgostiților!